

                     DIN VALURILE VREMII...



          Din valurile vremii, iubita mea, rasai

          Cu bratele de marmur, cu parul lung, balai -

          Si fata stravezie ca fata albei ceri

          Slabita e de umbra duioaselor dureri!

          Cu zimbetul tau dulce tu mingii ochii mei,

          Femeie intre stele si stea intre femei

          Si intorcindu-ti fata spre umarul tau sting,

          In ochii fericirii ma uit pierdut si pling.

          Cum oare din noianul de neguri sa te rump,

          Sa te ridic la pieptu-mi, iubite inger scump,

          Si fata mea in lacrimi pe fata ta s-o plec,

          Cu sarutari aprinse suflarea sa ti-o-nec

          Si mina friguroasa s-o incalzesc la sin,

          Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o tin.



          Dar vai, un chip aievea nu esti, astfel de treci

          Si umbra ta se pierde in negurile reci,

          De ma gasesc iar singur cu bratele in jos

          In trista amintire a visului frumos...

          Zadarnic dupa umbra ta dulce le intind:

          Din valurile vremii nu pot sa te cuprind.



                    (1883, decembrie)





.

